„Vlad Filat, prințul chipeș apărut în politică dintr-o lacrimă procreată din bășina porcului, și-a asigurat deja locul în analele împuțite ale istoriei moldave, fiind consemnat drept un escroc jalnic care, în fața fiecărui bucluc, striga implorator: „Sunt nevinovat!”. Adevărul este că nu doar ești vinovat — fapt care nu ține de interpretările noastre, ci este dovedit și confirmat riguros în instanță —, dar ai în spate și o întreagă armată de parteneri de afaceri ancorați în marile centre de putere din România, Moldova și Occident. Astăzi, decretul străzii este irevocabil: se spune despre tine că duhnești a căcat, iar însăși respirația ta miroase a fecale putrezite în umbra timpului.”
NEWS NOW, Jun 06, 2026, Pamflet Critic
Vlad Filat: șarlatan al tranziției școlit de serviciile românești (18+)
Dincolo de verdictele instanțelor care îi pecetluiesc irevocabil vinovăția, resorturile puterii sale au fost alimentate de un întreg sistem neofeudal format dintr-o oligarhie transfrontalieră, extinsă din România și Moldova până în cancelariile Occidentului. Astăzi, dincolo de retorica sa poleită, judecata străzii este necruțătoare: o asemenea figură nu lasă în urmă o moștenire, ci doar emanația pestilențială a unei corupții sistemice, un iz greu de descompunere morală ce persistă încăpățânat în umbra timpului.”
Afacerea „Țigareta” și miliardele mafiei în haine de stat
Imaginea lui Vlad Filat, proiectată pe fundalul tulbure al tranziției anilor ‘1990, capătă adesea contururile unui personaj de thriller politic, un veritabil șarlatan de calibru, școlit nu doar în amfiteatrele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ci — cum susțin șoaptele din culise — direct în laboratoarele de elită și sub aripa protectoare a serviciilor secrete românești, care au pompat bani grei în această „investiție” geopolitică de curs lung.
În acei ani de haos negru și incertitudine totală, când statele abia se târau din prăbușirea blocului sovietic, centrele obscure de putere din România și Moldova au declanșat un atac de o ferocitate financiară absolută, punând în mișcare o mașinărie infernală de stors miliarde. Investigațiile au pulverizat omerta din jurul operațiunilor „Țigareta I” și „Țigareta II”, dovedind că nu aveam de-a face cu niște gainării de rând, ci cu operațiuni de contrabandă la cel mai înalt nivel sub acoperire.
Totul a fost orchestrat cu sânge rece de serviciile secrete românești, la braț cu rețelele de „bande inteligente” din Chișinău, un sindicat transfrontalier al crimei organizate protejat direct de paraziții politici din fotoliile de la București și din capitalele europene.
Ei bine, Vlad Filat, ce zici de „Țigareta I” și „Țigareta II”? Ritmul devine de-a dreptul alert, frenetic, iar experții susțin adevărul brutal: un singur camion-fantomă sparge frontierele, străbate coridorul verde prin Europa și aprovizionează fulgerător țările europene cu țigări de contrabandă! Impactul financiar e devastator: transportul valora la acea vreme colosala sumă de aproximativ 2 milioane de dolari. Un șoc pur. Doar un singur camion!
Parcursul european al României „fumat” cu Țigareta
În contextul din România, anul 1996 marchează izbucnirea cazului Țigareta I, primul mare scandal judiciar de contrabandă cu țigări de pe Aeroportul Otopeni, care a implicat oficiali ai Ministerului de Interne și ai serviciilor speciale acuzați că facilitau intrarea în țară a transporturilor ilegale pentru evitarea taxelor vamale.
Anul 1998 a fost marcat de scandalul Țigareta II, cel mai răsunător caz de corupție din anii ’90 în care a fost implicat colonelul SPP Gheorghe Truțulescu, izbucnit după ce un avion cargo ucrainean Il-76 a aterizat la Baza Militară Otopeni încărcat cu peste 4.000 de baxuri de țigări de contrabandă, un eveniment care a vizat direct securitatea națională a României deși aeronava provenea din Ucraina.În paralel, în contextul din Ucraina, Portul Odesa a fost istoric recunoscut ca un hub masiv pentru rețelele transfrontaliere de contrabandă cu tutun spre Europa de Est și Centrală, inclusiv spre România.
Conexiunea internațională a fost documentată prin investigații jurnalistice și rapoarte ale serviciilor de securitate, care au scos la iveală că transporturi masive de țigări, produse inclusiv de companii de stat chineze sub influența serviciilor secrete, tranzitau Portul Odesa cu ajutorul unor rețele logistice controlate de structuri de criminalitate organizată și spionaj rusesc, aceste rețele inundând ulterior piețele vecine inclusiv prin granița de nord și est a României.
Fabrica de bani Ucraina-Republica Moldova-România
Scandalul a explodat devastator în momentul în care scurgerile de informații au lovit direct la vârful statului român, târând în acest noroi de corupție numele fiului neasemuitului Emil Constantinescu. Se întâmpla chiar în perioada în care „Țapul” Emil (porecla de o ironie sinistră dată acestui vătaf de la curtea regală) trona ca președinte, între 1996 și 2000.
Presa a urlat, demascând cum colonei din serviciile de protecție (SPP), în frunte cu Gheorghe Truțulescu, și baze militare strategice au fost transformate peste noapte în depozite clandestine și platforme de desfacere, mutând contrabanda de țigări la rangul de diversiune geopolitică de proporții.
După rebrandingul politic din 2010, rețeaua se rafinează instantaneu, iar miza explodează fulgerător: experții spun că valoarea unui singur camion cu țigări de contrabandă a fost catapultată la peste 2,5 milioane de dolari — un singur camion plin, o adevărată fabrică de bani pe roți! Ritmul acestei logistici subterane devine de-a dreptul infernal. Săptămână de săptămână, Europa este brăzdată într-o alertă maximă de 5 până la 7 camioane încărcate până la refuz. Mașinăria rulează fără oprire, iar alte voci din interior, bine informate, vorbesc cu teamă de un flux și mai agresiv: 10 sau chiar mai multe transporturi-fantomă care rulau simultan, la turație maximă, sub umbrela totală a impunității.
Emil Constantinescu: Boss-ul „Afacerii Țigareta” și contrabanda inteligentă Chișinău-București
Mașinăria infernală a contrabandei transfrontaliere funcționa cu precizia unei rețele autentice instituționalizate a crimei organizate, pornind din inima Moldovei și ramificându-se fulgerător spre vestul Europei printr-un algoritm logistic perfect sincronizat.
Cum funcționa rețea instituționalizată a contrabandei transfrontaliere
Totul începea în nodurile logistice strategice din Republica Moldova. Sute de mii de baxuri de țigări — unele extrase strategic din circuitele duty-free, altele provenite din fabrici clandestine locale sau introduse pe filiere internaționale extrem de periculoase via Portul Odessa — erau transportate sub acoperire și depozitate de urgență în hub-uri secrete, camuflate industrial în Chișinău și în localitățile din imediata apropiere a râului Prut.
În perimetrele securizate, așa-numitele „bande inteligente” își impuneau controlul dictatorial, monitorizând maniacal fluxurile de stocuri, gestionând depozitarea și coordonând militărește întreaga logistică de transport.
Trecerea propriu-zisă a frontierelor de stat nu era niciodată lăsată la voia întâmplării sau a norocului, ci reprezenta rezultatul unei planificări exacte. Prin coruperea endemică și complicitatea directă a unor vameși de rang înalt și a polițiștilor de frontieră cumpărați, rețeaua reușea să instituie celebrele „ore verzi”. Acestea erau ferestre temporare de impunitate totală, în care vigilența autorităților era complet anihilată.
În aceste intervale critice, camioane care purtau sigilii vamale fictive sau erau declarate în acte ca transportând mărfuri inofensive precum materiale de construcții, dulciuri ori textile, pur și simplu zburau prin punctele de trecere a frontierei fără a fi deschise, verificate sau trecute prin scanerele de securitate.
Coridoarele verzi asigurau „zborul”camioanelor dar țigări pluteau și-n zbor
Pentru a garanta continuitatea fluxului de contrabandă, dincolo de asaltul masiv al TIR-urilor prin punctele cheie de frontieră ca Albița-Leușeni sau Sculeni, filiera activa în paralel rute alternative de mare viteză, apelând la tehnologii și tactici de gherilă. Fluviul ilegalității curgea prin pontoane clandestine lansate pe Prut în zone izolate, prin trenuri de marfă modificate ingenios cu compartimente duble greu de detectat și chiar prin intermediul unor aparate de zbor de mici dimensiuni, care survolau granița la joasă înălțime și lansau coletele cu țigări direct din aer, în perimetre sigure și izolate de pe teritoriul românesc.
Cea mai spectaculoasă componentă a acestei logistici subterane rămânea însă cea aeriană. Filiera apela la aparate de zbor de mici dimensiuni, în special motoparafante, deltaplane motorizate sau avioane utilitare ușoare de tip AN-2, modificate pentru a zbura fără lumini și fără transpondere active.
Fantomele aerului survolau granița la joasă înălțime, sub limita de detecție a radarelor militare, ghidate doar de coordonate GPS transmise criptat pe aplicații securizate. Ajunse deasupra perimetrelor sigure și izolate de pe teritoriul românesc, adesea în poieni adânci din păduri sau pe câmpuri agricole private, aparatele lansau coletele cu țigări direct din aer, ambalate în folii impermeabile la șoc. La sol, echipele de recuperare dotate cu stații radio de emisie-recepție preluau marfa în câteva secunde, lăsând în urmă doar zgomotul stins al unui motor care se pierdea rapid în umbra nopții.
Ucraina, România și Moldova: Finanțatorii Uniunii Europene
Odată intrate cu succes în România, aceste mărfuri de contrabandă care valorau milioane de dolari erau preluate instantaneu de rețelele locale și escortate agresiv de mașini-antemergător, cu rolul precis de a detecta și de a spulbera orice tentativă de control inopinat din partea poliției rutiere. Destinația finală a acestor transporturi reprezenta un șoc total pentru opinia publică: mărfurile erau descărcate fie direct pe aeroporturi militare de maximă securitate (precum Aeroportul Otopeni în cazul marilor operațiuni aviatice), fie în depozite uriașe controlate de ramificațiile mafiote din București și Iași. Din aceste puncte terminus regionale, logistica de distribuție se ramifica fulgerător și invizibil, împingând marfa ilegală direct spre piețele negre de desfacere din vestul Europei.
Tensiunea a atins apogeul în momentul în care scurgerile de informații din presă au lovit direct la vârful statului. Scandările publice au explodat instantaneu când în ecuație a fost atras numele fiului neasemuitului Emil Constantinescu, exact în perioada în care „Țapul” Emil (porecla atribuită ironic vătafului de la curte) deținea funcția de președinte al României între 1996 și 2000. Ziarele vremii au vuit apocaliptic despre implicarea directă a unor înalți oficiali din armată și servicii — de la celebrul colonel SPP Gheorghe Truțulescu, până la baze militare de maximă securitate folosite drept depozite clandestine. Contrabanda se transformase peste noapte într-o afacere de proporții gigantice.
Control dictatorial al traficului ce a hrănit Uniunea Europeană
Așa-numitele „bande inteligente” instituționalizate au impus un control dictatorial, militarizat și absolut asupra traficului de țigări ce a inundat și a hrănit Uniunea Europeană ani la rând!
Presa de investigație și arhivele procuraturii anticorupție nu mint și oferă dovezi zdrobitoare despre cum a început totul în laboratoarele privatizărilor obscure din anii ’90, când holdinguri întregi din industria tutunului au fost devalizate pentru a pune bazele logistice ale contrabandei de proporții continentale.
Rețelele inteligente nu foloseau arme la vedere, ci legi strâmbe, influență politică la nivel înalt și funcționari corupți plasați strategic în punctele vamale cheie pentru a dirija fluxurile financiare.Istoria consemnează clar cum liderul PLDM, Vlad Filat, a fost oficial luat în vizor și citat de Procuratura Anticorupție într-un dosar penal de răsunet încă din 1998, legat de introducerea ilegală a peste 2 milioane de pachete de țigări peste Prut, în România, exact în perioada în care acesta coordona Departamentul Privatizării, demonstrând cum funcțiile statului serveau drept paravan pentru logistica rețelelor inteligente.
Rutele ce legau Moldova și Ucraina de România în topul principalilor furnizori de tutun ilegal pentru UE
Dictatura contrabandei a culminat în anii următori cu scandalurile diplomatice de la Vama Albița, când presa a explodat la reținerea unor mașini cu numere oficiale moldovenești ce ascundeau capturi record de aproape 700.000 de pachete de țigări evaluate la sute de mii de euro, o operațiune de tip mafiot în care imunitatea de stat devenise un simplu scut comercial. Studiile internaționale de audit, precum rapoartele globale KPMG, au plasat constant rutele est-europene care legau Republica Moldova și Ucraina de România în topul principalilor furnizori de tutun ilegal pentru UE, alimentând o piață neagră colosală de zeci de miliarde de țigări anual și prejudiciind bugetele europene cu sume astronomice.
„Bandele inteligente” au controlat fluxul cu o maximă precizie, hrănind state din Uniunea Europeană precum România, Polonia, Germania sau Franța și profitând masiv de diferențele uriașe de preț și accize.
Cine deținea controlul vămilor, deținea automat controlul pe fluxul de cash ce finanța ulterior campanii electorale, partide-trambulină și lideri politici care mimau integrarea europeană la televizor, în timp ce sub paravanul nopții treceau camioanele fantomă. Așa se explică, băi băieți, de ce lupta pentru putere la Chișinău a fost întotdeauna o bătălie crâncenă pentru controlul frontierelor, deoarece din banii pătați de nicotină ai acestor bande s-au ridicat imperii imobiliare, s-au cumpărat judecători și s-au eliberat complici din închisori înainte de termen!
Vlad Filat: Dosar de răsunet deschis de Procuratura Anticoruptie
Acest capitol judiciar de răsunet, instrumentat de Procuratura Anticorupție din Republica Moldova, vizează acuzațiile oficiale aduse lui Vladimir Filat privind orchestrarea unei rețele transfrontaliere de contrabandă cu tutun la scară industrială în anul 1998, perioadă care a coincis cu ascensiunea sa în structurile executive ale statului.
Alianța pentru Democrație și Reforme l-a pus pe Filat Director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietății de Stat
În acel interval temporal, Vladimir Filat a revenit din România, unde controlase firme de comerț precum RoMold Trading SRL din Iași, pentru a prelua funcția strategică de director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietății de Stat, poziție de înalt demnitar care, conform acuzării, i-a oferit o imunitate de facto și o rețea de influență politică și administrativă esențială pentru coordonarea și protejarea logisticii transfrontaliere în fața organelor de control vamal și fiscal.
Din fotoliul de director al Privatizării, el a coordonat direct trecerea patrimoniului public în mâini private, un proces marcat de controverse majore, înstrăinări de active strategice sub prețul real de piață și tranzacții opace care au avantajat cercuri restrânse de interese. Această poziție cheie i-a permis nu doar să dețină controlul absolut asupra hărții economice a țării, ci și să își consolideze acele legături transfrontaliere esențiale pentru coordonarea și protejarea ulterioară a logisticii de contrabandă în fața organelor de control vamal și fiscal.
Umbrită sub paravanul reformelor economice și al tranziției spre capitalism, privatizarea a servit ca trambulină financiară și politică, oferindu-i pârghiile administrative necesare pentru a dicta regulile jocului.
Instituțiile statului, care ar fi trebuit să vegheze la protejarea patrimoniului național, au fost practic subordonate unei strategii personale de acumulare a puterii. Astfel, controlul asupra marilor întreprinderi de stat a fost transformat într-o monedă de schimb și într-o pavăză de protecție, punând bazele acelei rețele oligarhice din care, ani mai târziu, avea să fie extrasă și livrată în politică însăși discipola sa loială, Maia Sandu.
Vlad Filat cercetat pentru traficul a 2 milioane de pachete de țigări
Logistica infracțională a acestui caz a documentat introducerea ilegală pe teritoriul României, peste râul Prut, a unei cantități record de peste două milioane de pachete de țigări, rețeaua operând prin puncte de trecere a frontierei securizate artificial prin complicități la nivel înalt, de unde mărfurile provenite din depozite de tranzit intrau pe piața neagră regională prin eludarea totală a taxelor vamale și a accizelor.
Funcționarea acestor așa-numite rețele inteligente presupunea o structură hibridă ce asocia oameni de afaceri din spațiul ex-sovietic, companii de transport fantomă și înalți funcționari publici capabili să falsifice documentele de însoțire a mărfii și să simuleze tranzituri fictive, transformând instituțiile publice într-un paravan logistic.
Deși faptele de contrabandă datau din anul 1998, dosarul penal a fost reactivat puternic de către Procuratura Anticorupție abia în noiembrie 2008, moment în care Vladimir Filat, devenit între timp liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, a fost citat oficial în calitate de bănuit, el respingând categoric toate acuzațiile în cadrul audierilor și catalogând întreaga investigație drept o comandă politică orchestrată de regimul aflat la putere pentru a-i bloca ascensiunea electorală înaintea alegerilor parlamentare din 2009, acest întreg dosar rămânând în istorie ca un precursor al marilor scandaluri de corupție sistemică de la granița estică a Uniunii Europene.
Cum a scăpat fără condamnare Vlad Filat la începutul „carierei de traficant”
Dosarul penal privind contrabanda cu țigări din 1998 instrumentat împotriva lui Vladimir Filat nu s-a finalizat cu o condamnare penală, faptele fiind clasate definitiv în urma unei dinamici ce s-a derulat pe două planuri juridice paralele.
Pe de o parte, investigația inițială a pornit de la autoritățile judiciare din România, care au deschis un dosar penal referitor la introducerea pe piața românească a țigărilor de marcă „MT” fără marcaje fiscale, însă instanțele de judecată din România au emis hotărâri definitive încă din anul 1999 prin care s-a constatat lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii sau lipsa vinovăției acestuia, fapt ce a condus la clasarea timpurie a speței pe teritoriul român conform apărării și documentelor prezentate ulterior de cel vizat.
Pe de altă parte, atunci când Procuratura Anticorupție de la Chișinău a reactivat cazul în noiembrie 2008 și i-a înmânat citația de bănuit, dosarul a fost considerat un instrument de presiune politică în pragul alegerilor din 2009, iar ulterior schimburilor de regim politic și numirii lui Vladimir Filat în funcția de Prim-ministru, ancheta din Republica Moldova a fost închisă oficial prin clasare din lipsă de probe și ca urmare a prescripției termenului de tragere la răspundere penală.
Deși acest dosar din 1998 a fost clasat definitiv, cariera politică ulterioară a lui Vladimir Filat a fost marcată de alte condamnări de rezonanță, precum cea din 2016 pentru corupție și trafic de influență legată de dosarul „Furtul Miliardului”, însă aceste fapte ulterioare nu au avut nicio legătură de natură juridică cu acuzațiile de contrabandă cu tutun din perioada în care acesta a coordonat Departamentul Privatizării.
Regimul lui Constantinescu l-a salvat pe Vlad Filat
În România, dosarul penal privind contrabanda cu țigări „MT” din 1998 instrumentat împotriva lui Vladimir Filat și a firmei sale din Iași, Romold Trading SRL, a fost închis definitiv de instanțele judecătorești chiar în cursul anului 1999 prin pronunțarea unor hotărâri judiciare rămase definitive.
Magistrații români au stabilit în urma analizării probatoriului că faptele reclamate nu întruneau elementele constitutive ale unei infracțiuni penale sau că nu s-a putut demonstra vinovăția directă a lui Vladimir Filat, fapt care a condus la o soluție de exonerare timpurie și la stingerea tuturor acuzațiilor de fraudă vamală sau fiscală pe teritoriul român. Ulterior acestei rezoluții juridice, compania ieșeană Romold Trading SRL, care fusese considerată inițial baza logistică a importurilor de tutun suspecte, a fost oficial radiată din Registrul Comerțului din România.
Deși acest caz specific de contrabandă din 1998 a fost clasat în totalitate fără a produce efecte penale, bunurile deținute ulterior de Vladimir Filat pe teritoriul României, cum ar fi acțiunile companiei Kapital Invest din Iași, au făcut obiectul unor proceduri juridice mult mai târziu, în anul 2025, când instanțele române au dispus confiscarea acestora exclusiv pentru recuperarea prejudiciului din dosarul penal din Republica Moldova din anul 2016 legat de Furtul Miliardului, fără nicio legătură cu vechea speță a țigărilor de la sfârșitul anilor ’90.
Românii ca frați „europeni în devenire” l-au făcut scăpat pușcărie pe finanțatorul Uniunii Europene Vlad Filat
Instanțele românești au motivat clasarea definitivă a dosarului de contrabandă din 1998 prin lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii și imposibilitatea dovedirii vinovăției penale a lui Vladimir Filat.
Magistrații au reținut în hotărârile din 1999 că activitatea comercială derulată prin firma din Iași nu a întrunit trăsăturile specifice unei fraude vamale sau fiscale, neexistând probe concrete care să demonstreze că introducerea țigărilor de marcă „MT” pe piața românească s-a făcut cu încălcarea deliberată a legii penale de către administratorul societății.
Pentru a înțelege exact de ce instanțele din România l-au exonerat pe Vladimir Filat în 1999, decizia judecătorilor trebuie tradusă din limbajul tehnic în fapte concrete: În primul rând, magistrații au constatat absența unei legături directe, fizice și scriptice, între Vladimir Filat și transporturile ilegale de țigări depistate.
Firma lui Vlad Filat Romold Trading SRL se face vinovată de transport dar Filat e nevinovat
În dreptul penal, pentru a condamna un om de afaceri pentru contrabandă, procurorii trebuie să demonstreze că acesta a semnat personal actele falsificate, că a dat ordine directe transportatorilor sau că a ascuns în mod conștient marfa de controlul vamal. În acest caz concret, actele din dosar arătau doar că țigările aparțineau sau tranzitau prin firma sa, Romold Trading SRL, însă judecătorii au motivat că simpla calitate de acționar sau administrator nu te face automat vinovat dacă angajații, șoferii sau partenerii externi au comis ilegalități fără știința ta.
În al doilea rând, instanțele au aplicat principiul conform căruia buna-credință se prezumă, iar vinovăția trebuie dovedită.
Apărarea a demonstrat că operațiunea logistică de import-export părea, la nivel de documente oficiale de transport, una perfect legală. Procurorii nu au putut aduce în fața judecătorilor „proba regină”—cum ar fi interceptări, martori cheie sau documente duble—care să arate că Filat a acționat cu „intenție directă”, adică având reprezentarea clară că încalcă legea și dorind acest lucru. În lipsa acestor dovezi indubitabile, judecătorii au fost obligați prin lege să aplice principiul in dubio pro reo (orice dubiu profită suspectului), considerând că tranzacția a fost o operațiune comercială eșuată sau fraudată de terți, nu o infracțiune orchestrată de patron.
Afacerea „Țigareta” sub oblăduirea lui Filat și Băsescu
Considerațiile expuse în cuprinsul textului de mai jos (Afacerea „Țigareta” sub oblăduirea lui Filat și Băsescu) reflectă exclusiv ipoteze și speculații vehiculate în spațiul public și în mass-media, acestea neavând caracterul unor fapte confirmate în mod oficial de autoritățile competente.
Mașinăria infernală a contrabandei transfrontaliere funcționa cu ferocitatea calculată a unei ghilotine militare, pornind din inima Moldovei și ramificându-se fulgerător spre vestul Europei printr-un algoritm logistic perfect sincronizat.
Stăpânii din umbra afacerii „Țigareta”
Conform unor surse din interiorul serviciilor de informații secrete, monstrul logistic nu a murit odată cu anchetele anilor ’90. Din contra, el doar și-a schimbat stăpânii. Informații-bombă, rămase nerezolvate de justiție, indică faptul că începând cu anul 2010, celebra afacere „Țigareta” a fost complet preluată, reinventată și ridicată la nivel de artă geopolitică de o alianță subterană monstruoasă: camarila premierului de atunci de la Chișinău, Vlad Filat, și cea a președintelui de la București, Traian Băsescu.
Totul începea în nodurile logistice strategice din Republica Moldova, sub noul patronaj politic de după 2009. Sute de mii de baxuri de țigări — unele extrase strategic din circuitele duty-free controlate prin interpuși, altele provenite din fabrici clandestine locale sau introduse pe filiere internaționale extrem de periculoase via Portul Odessa — erau transportate sub acoperire și depozitate de urgență în hub-uri secrete, camuflate industrial în Chișinău și în localitățile din imediata apropiere a râului Prut.
În aceste perimetre securizate, noile „bande inteligente”, loiale rețelei guvernamentale de la Chișinău, își impuneau controlul autoritar, monitorizând maniacal fluxurile de stocuri, gestionând depozitarea și coordonând militărește întreaga logistică de transport.
Cum se deplasau camioanele burdușite cu țigări prin coridoarele verzi
Trecerea propriu-zisă a frontierelor de stat nu era niciodată lăsată la voia întâmplării sau a norocului, ci reprezenta rezultatul unui „nou proiect Țigareta” aprobat la cel mai înalt nivel pe axa Chișinău-București. Prin coruperea endemică și complicitatea directă a unor vameși de rang înalt și a polițiștilor de frontieră numiți politic, rețeaua instituia celebrele „ore verzi”. Acestea erau ferestre temporare de impunitate totală, în care vigilența autorităților de pe ambele maluri ale Prutului era complet anihilată.
În intervalele critice, camioanele ce purtau sigilii vamale fictive sau erau declarate în acte ca transportând mărfuri inofensive precum materiale de construcții, dulciuri ori textile, pur și simplu zburau prin punctele de trecere a frontierei fără a fi deschise, verificate sau trecute prin scanerele de securitate.
Președintele „fumător” Băsescu a protejat contrabanda lui Vlad Filat
Pentru a garanta continuitatea fluxului de contrabandă, dincolo de asaltul masiv al TIR-urilor prin punctele cheie de frontieră ca Albița-Leușeni sau Sculeni, filiera activa în paralel rute alternative de mare viteză, apelând la tehnologii și tactici de gherilă moderne.
Fluviul ilegalității curgea prin pontoane clandestine lansate pe Prut în zone izolate, prin trenuri de marfă modificate ingenios cu compartimente duble greu de detectat și chiar prin intermediul unor aparate de zbor de mici dimensiuni sau drone, care survolau granița la joasă înălțime și lansau coletele cu țigări direct din aer, în perimetre sigure și izolate de pe teritoriul românesc. Odată intrate cu succes în România, aceste mărfuri de contrabandă care valorau milioane de euro nu se mai opreau.
Sub protecția totală a sistemului din epoca Filat-Băsescu, întreg teritoriul României era transformat într-un uriaș „coridor verde” transcontinental. Escortate agresiv de mașini-antemergător pentru a spulbera orice control inopinat al poliției rutiere, camioanele fantomă tranzitau țara cu o viteză uluitoare, beneficiind de imunitate totală la ieșirea prin vămile din vestul României. Având liber în față și sprijinite de logistica rețelelor din București și Iași, aceste flote de TIR-uri tăiau Uniunea Europeană de la est la vest, inundând direct marile metropole.
Băsescu „l-a fumat” și pe Corneliu Vadim Tudor
Una dintre teoriile conspirației intens dezbătută în anumite zone politice și publice sugerează că plecarea bruscă a lui Corneliu Vadim Tudor într-o altă lume, nu ar fi fost deloc una naturală, ci rezultatul unei eliminări fizice discrete, comandate direct de la cel mai înalt nivel de către fostul președinte Traian Băsescu.
Această ipoteză speculativă, deși complet lipsită de probe juridice sau medicale oficiale, se hrănește din logica dură a scenariilor de tip politicide, susținătorii ei argumentând că momentul decesului din septembrie 2015 a fost mult prea convenabil pentru fostul lider de la Cotroceni.
Cu doar câteva luni înainte de a trece într-o „altă lume”, Tribunul declanșase un atac juridic devastator, depunând o plângere penală în care îl acuza pe Băsescu că și-ar fi însușit patru milioane de dolari din banii de răscumpărare destinați jurnaliștilor români răpiți în Irak în anul 2005.
În viziunea adepților acestui scenariu de tip thriller, Corneliu Vadim Tudor devenise un personaj mult mai periculos în viață decât în „lumea de dincolo”, deoarece amenința să arunce în aer întregul sistem cu dezvăluiri incendiare din dosarele secrete. Teoria conspirației respinge verdictul medical oficial de infarct miocardic și zahăr în sânge la nivel avansat, speculând în schimb că s-ar fi putut folosi metode specifice serviciilor secrete, precum inducerea unui stop cardiac prin substanțe greu de depistat la o autopsie sumară.
Eliminarea fizică ar fi funcționat astfel nu doar ca o metodă radicală de reducere la tăcere în dosarul răscumpărării din Irak, ci și ca o răzbunare simbolică întârziată pentru deceniile de umilințe publice, atacuri suburbane și scandaluri imense pe care liderul PRM le orchestrase împotriva familiei și aliaților lui Băsescu. Deși raportul medicilor de la Spitalul Militar a fost clar și a indicat o „dispariție” cauzată de afecțiuni cronice severe despre care „se presupune” că politicianul suferea de mult timp, narațiunea asasinatului politic mascat de hârțogăria medicală continuă să bântuie folclorul politic din România.
Declarații criminale ale lui Băsescu după plecarea lui Vadim în lumea de dincolo
Plângerea penală depusă de Corneliu Vadim Tudor în primăvara anului 2015 a declanșat o anchetă de proporții naționale, forțând procurorii să redeschidă oficial sensibilul dosar al răscumpărării jurnaliștilor români răpiți în Irak în anul 2005.
Cu o lună înaintea dispariției lui Vadim Tudor Tribunul a depus plângere împotriva lui Traian Băsescu
Liderul PRM i-a acuzat direct pe fostul președinte Traian Băsescu și pe fostul ministru Vasile Blaga de abuz în serviciu și delapidare, susținând că aceștia și-ar fi însușit o parte substanțială din banii destinați eliberării ostaticilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie Jeanne Ion. Ca bază pentru denunțul său, Vadim Tudor a folosit mărturiile apărute într-o carte scrisă de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, cel care instrumentase inițial cazul terorismului și al fugii lui Omar Hayssam.
Mecanismul deturnării de fonduri descris de Vadim Tudor se baza pe o discrepanță uriașă între suma trimisă de la București și cea care a ajuns efectiv la gruparea teroristă din Bagdad. Conform plângerii, autoritățile române au expediat prin intermediul Serviciului de Informații Externe o sumă totală cuprinsă între 12 și 13 milioane de euro din fonduri speciale, însă răpitorii au primit în realitate doar 9 milioane de euro, diferența de aproximativ 4 milioane fiind oprită ilegal și împărțită pe filieră politică la cel mai înalt nivel.
Pentru a bloca orice verificare ulterioară din partea Curții de Conturi sau a procurorilor, Traian Băsescu ar fi clasificat toate documentele referitoare la negocierile din Irak și la sumele reale de răscumpărare pentru o perioadă extrem de lungă, de 50 de ani, mișcare interpretată de denunțător drept o acțiune directă de ștergere a urmelor. În vara anului 2015, scandalul a ajuns în instanță, iar Traian Băsescu a reacționat extrem de violent în presă, numind demersul lui Vadim o delațiune ordinară și o hărțuire politică orchestrată de dușmanii săi, promițând totodată că îl va da în judecată pe liderul PRM pentru calomnie imediat ce dosarul va fi clasat.
Băsescu despre Corneliu Vadim Tudor: Și mort își lasă mizeria în urmă!
Dispariția fulgerătoare a lui Corneliu Vadim Tudor din septembrie 2015 nu a oprit însă angrenajul juridic pe care acesta îl pornise cu atâta înverșunare. În mod ironic, la doar o lună după decesul Tribunului, magistrații au admis definitiv cererea de redeschidere a urmăririi penale, transformându-l pe fostul șef al statului în suspect oficial într-un caz de corupție transfrontalieră.
Băsescu a avut atunci o ultimă reacție publică acidă la adresa rivalului său decedat, declarând la televiziuni că Vadim Tudor își lasă mizeria în urmă și după trecerea sa în „lumea de dincolo”, iar deși dosarul a fost în cele din urmă clasat din lipsă de probe materiale directe, evenimentul a rămas în istorie drept ultimul mare atac juridic pe care Tribunul l-a orchestrat împotriva regimului de la Cotroceni.
„Este greu de imaginat ca un șef de stat și un fost ministru de Interne să se spună că și-ar fi însușit bani de pe urma răpirii unor jurnaliști. E o aberație de tip Corneliu Vadim Tudor. Și mort își lasă mizeria în urmă! Și după moarte, mizeria tribunului trebuie aruncată în public. Este incredibil să faci asemenea acuzații, că un șef de stat și-ar fi însușit bani din răpirea unui cetățean, oricare ar fi el” — este declarația lui Traian Băsescu condiderată de unii comentatori drept „criminală”.
Traian Băsescu și impotența de a vâsli un ultim caiac de salvare după scufundarea Flotei
„Fericirea are chipul tău”. Asta spun cunoscătorii că ar fi fredonat Băsescu în vremurile de altădată după ce „lingea” două butelcuțe de whisky sau coniac și se înfrupta din bucatele alese aduse de argații ce ștergeau punțile Corabiei la ordinul Căpitanului care, după un consum în exces —nerecomandat minorilor—, de băuturi spirtoase, sub aburii fiebinți ai alcoolului —intra într-o stare de ebrietate și excitare neuronală, bătea într-un mod agresiv cu pumnii în masă—, și striga de parcă se învolburau apele mării: Opriți Corabia! Vă ordon întoarceți Corabia! Direcția: Port Brăila, Bordel Elvira!
Răsăritul soarelui văzut din largul mării a apus pentru Băsescu
Ajuns în amurgul politic și biologic, fostul cârmaci pare lipsit până și de vigoarea de a mai vâsli pe un ultim caiac de salvare, o biată ambarcațiune de avarie rămasă după ce, într-un trecut glorios și cețos, a trimis la fundul mării însăși Flota Comercială a României.
Căpitanul care, uneori, chiar și „rupt de beat” (după cum expun cunoscătorii!), care altădată înfrunta furtunile oceanice de pe puntea superba a petrolierului „Biruința”, zbierând ca din gură de șarpe la membrii echipajului când era „fericit” de alcoolul pur din aerul expirat, se trezește la apusul vieții blocat într-o ambarcațiune de avarie, incapabil să mai schimbe cursul propriei sale istorii deoarece și-a pierdut nu doar calitatea de căpitan ci și capacitatea de a naviga prin criza propriei sale existențe.
Din nefericire pentru marinarul de altădată, opțiunea de a-și continua călătoria pe uscat, la bordul trenurilor CFR, este la fel de ireală, calea ferată zăcând distrusă chiar de geniul său distructiv din vremurile în care guverna Ministerul Transporturilor. Atunci, ca un tâlhar neobrazat sosit cu sacul gol, fostul ministru a spart lăcatele logisticii naționale și a prăduit vagoanele și șinele cu ferocitatea unui pirat de uscat.
Românii un popor fără „reacție” în fața propriei tragedii invocă puterea „blestemului”
Imaginea fostului căpitan de cursă lungă, redus astăzi la dureroasa neputință de a mai mânui fie și vâslele unui biet caiac de salvare rătăcit în largul mării, concentrează în sine nu doar o profundă tragedie și o amară ironie a propriului destin politic —privit în contrast izbitor cu distrugerea României—, ci și ecoul sumbru al „blestemelor celor mulți și neajutorați”.
Osândele nevăzute încep acum să cadă greu peste capul marinarului șpanchiu.
Torța flușturată în curtea sediului din Aleea Modrogan s-a stins definitiv, după ce a ars întreaga națiune română. Ironia supremă constă în faptul că micul caiac în care încearcă cu disperare să se salveze este singurul bun care i-a mai rămas dintr-un imperiu maritim pe care el însuși l-a prăduit —deși nimic nu este dovedit de justiție—. Astfel, aflat în culmea impotenței sale intelectuale și a unei perpetue neputințe în fața timpului, marinarul pensionar încă se visează împărat, captiv în propriile sale gânduri.
Gândul îi rătăcește melancolic la fetițele bântuite de instincte sălbatice, ce își mișcau cu agresivitate formele voluptoase în timpul clipelor de romantism și dezmierdări sublime, petrecute odinioară în brațele marinarilor din Portul Brăila. Însă trecutul nu iartă. Flota de sute de nave a României, pe care a administrat-o și a înstrăinat-o prin hățișul obscur de contracte din Bahamas, s-a răzbunat necruțător peste timp, lăsându-l pe fostul ministru Traian Băsescu fără un vapor adevărat pe care să mai poată urca vreodată, în timp ce rechinii mării i-au devorat și propria „sculă” ce o ținea uneori cu putere în mâinile ce trăgeau cu o forță brutală de timona nărăvașă.
Tragedia sa nu este doar una biologică sau de natură sexual-erotică, ci una profund morală, o pedeapsă aplicată de timp celui care s-a crezut nemuritor în valurile mării.
Ce blestem, ce blasfemie și ce cruntă ipocrizie! Dar blestemul nu doarme niciodată. Puterea distructivă a nedreptății și a suferinței umane își urmează implacabil cursul—, în timp ce logica spirituală descifrează din umbră blestemul abătut asupra celui ce a plantat, cu cinism, „rădăcina păcatului”.
Răspunsul destinului este necruțător: „Blestemul celui nedreptățit este mai cumplit decât sabia”, este o sentință ancestrală ce te urmărește fără odihnă, asemenea unei vânătoare nevăzute a soartei. Ințelepciunea populară strigă acest adevăr într-un limbaj mult mai dur, ca o sentință de la care nu există scăpare: „Poți să fugi de ea prea bine, ea tot vine după tine — Vine, vine, da, ea vine, vine oarba după tine!”
Căpitanul iubitor de amor și artă pe valurile mării a ajuns un simplu „ciot”
În amurgul său, decretat oficial ca fost colaborator al poliției politice și deposedat brusc de toate privilegiile de fost șef de stat, bătrânul lup de mare asistă complet neputincios la ridicarea ancorei propriei sale legende de infractor suprem nedovedit (căci, după vechea zicală: hoț neprins, negustor cinstit!). El realizează abia acum că pe marea agitată a istoriei nu mai are nici nave, nici busolă, ci doar un ecou stins al rânjetului cinic de altădată.
Ce blestem, ce blasfemie și ce cruntă ipocrizie! Se conturează astfel adevăratul destin tragic al unui popor condamnat parcă prea mult timp să asiste fără niciun fel de „reacție”. Și totuși, probabil, și „gura poporului, adevăr grăiește”, iar memoria colectivă nu poate fi acoperită de un simplu rânjet.
Apelativele actuale care îl înconjoară ca un zid de infamie sunt necruțătoare: „infractor”, „chiorul”, „marinar șpanchiu”, cel care a adus „tăieri de pensii, salarii și ajutoare sociale”, cel care „a prăduit Flota Comercială a României” și „a devalizat patrimoniul CFR”, s.a.m.d.
Povestea unei vieți ratate a poporului român mege mai departe. Căpitanul pensionar, ce se vrea nemărginit în orgoliul său de a rămâne cu orice preț în centrul opiniei publice, mai scapă uneori câte un pârț mic din care se nasc alte bizare creaturi politice.
Învăluit în aburii unei beții intelectuale nemărginite, el nu a înțeles încă un adevăr crud: românii posedă o memorie colectivă nepătată de umbra timpului, iar dincolo de iluzia puterii efemere, în mijlocul horei românești renăscute peste ani, —se aud voci umbrite de răni încă sângerânde —, ce își strigă voința prin cuvinte grele de o armonie imposibil de reprodus în text, ce sunt enunțate prin teremeni de o gravă încărcătură stilistică precum că „românii, toți cândva, vor scuipa pe „———” ta.”
Emil Constantinescu și Traian Băsescu în devalizarea sistematică a bunurilor publice
În timp ce gurile păcătoșilor continuă să vorbească, memoria colectivă refuză să șteargă detaliile tehnice ale marilor jafuri care au definit tranziția românească. Istoria prăduirii Flotei Comerciale și a Căilor Ferate Române, pusă în oglindă cu devalizările bancare și contrabanda epocii lui Emil Constantinescu, conturează tabloul unei țări transformate în teatru de operațiuni financiare manevrate de geologul universitar și haita piraților de uscat și de apă.
Pe de o parte, Emil Constantinescu a reprezentat prăduitorul stilat, actual „om de cultură”, un universitar aparent candid care a asistat neputincios sau complice la prăbușirea marii industrii, predând cheile economiei în timp ce se declara înfrânt de structuri și servicii. Emil Constantinescu a fost jefuitorul prin omisiune, cel care a lăsat țara pradă hoților de curte, ascunzându-și eșecul în spatele unei false sobrietăți academice.
La polul opus, Traian Băsescu s-a manifestat ca un prăduitor de cursă lungă, un pirat autentic care nu a așteptat ca lucrurile să se strice de la sine, ci a pus umărul activ la demantelarea infrastructurii naționale. Dacă profesorul Constantinescu a devalizat destine prin neputință și indolență prezidențială, marinarul Băsescu a făcut-o cu rânjetul pe buze, transformând porturile și gările în propriile feude și lăsând în urmă o Românie cu lacătele sparte și buzunarele golite.
Ironia sorții, ambii au sfârșit prin a-și căuta azilul de bătrânețe în spatele unor fundații cu nume pompoase, încercând să schimbe eticheta de jefuitori ai speranței publice cu aceea de respectabili oameni de stat, deși istoria îi va reține doar ca pe doi custozi ai declinului național.
Cum a continuat naurfagiul României de după declinul profesorului de geologie
Declinul național al României postdecembriste a atins două dintre cele mai dramatice și distructive culmi ale sale în timpul regimurilor succesive ale lui Emil Constantinescu și Traian Băsescu, perioade în care devalizarea sistematică a bunurilor publice a fost ridicată la rangul de politică de stat, deși sub pretexte ideologice total diferite.
In regimul lui Emil Constantinescu, distrugerea a îmbrăcat haina unei neputințe cronice și a unui idealism mimat, care a lăsat frâu liber mafiei financiare și contrabandei instituționalizate cu țigări, alcool și narcotice.
Argumentul suprem al acestui colaps a fost devalizarea controlată a marilor bănci de stat, o operațiune prin care economiile populației au fost transformate în linii de credit nerambursabile pentru clientela politică a Convenției Democratice.
Sistemul bancar s-a prăbușit sau a fost prăbușit cu bună știință sub regimul lui Emil Constantinescu
Prăbușirea catastrofală a Bancorex, urmată rapid de cea a Băncii Agricole, a lăsat în bugetul de stat o gaură de miliarde de dolari, forțând cetățenii să plătească devalizarea prin taxe mărite și inflație galopantă. Această hemoragie financiară a mers mână în mână cu marea contrabandă de stat, al cărei apogeu a fost scandalul Țigareta II, un eveniment care a demonstrat prăbușirea autorității morale a regimului, din moment ce avioane pline cu țigări ilegale aterizau pe aeroporturi militare cu complicitatea serviciilor secrete și a structurilor de siguranță națională.
Privatizările acelei epoci au fost marcate de falimente răsunătoare și cedări pe sume derizorii, cum a fost cazul combinatului Sidex Galați sau al societății Romtelecom, vândute în condiții opace sub imperiul disperării de a obține fonduri pentru un stat aflat în pragul încetării de plăți, profesorul Constantinescu semnând simbolic capitularea în fața structurilor mafiote la finalul mandatului său.
Trecerea la regimul lui Traian Băsescu a însemnat trecerea de la jaful prin omisiune și neputință la jaful executat cu o agresivitate administrativă fără precedent sub paravanul luptei anticorupție și al modernizării.
Dacă profesorul a pierdut băncile, marinarul a demantelat și a vândut întreaga infrastructură critică de transport și resurse a țării.
Evenimentul fondator al acestei epoci de prăduire a fost evaporarea Flotei Comerciale a României, un bun strategic de miliarde de dolari care a dispărut prin asocieri dubioase în paradisuri fiscale, lăsând țara fără pavilion maritim.
Traian Băsescu: Sub conducerea „căpitanului zurliu” s-au prăduit resursele naționale
Odată ajuns la conducerea supremă, Băsescu a patronat cele mai controversate și păguboase privatizări din istoria modernă, culminând cu înstrăinarea Petrom către grupul austriac OMV, o tranzacție prin care România a cedat nu doar o companie profitabilă, ci și controlul absolut asupra rezervelor sale de petrol și gaze din subsol, primind în schimb redevențe ridicole.
În aceeași notă s-a înscris și distrugerea deliberată a complexurilor energetice și a marilor combinate petrochimice, precum Oltchim Râmnicu Vâlcea, care au fost sufocate financiar pentru a face loc importurilor și intermediarilor din energie, cunoscuți drept băieții deștepți care căpușau contractele cu statul.
Declinul național s-a desăvârșit prin austeritatea brutală impusă ulterior populației, în timp ce resursele naturale și companiile strategice de utilități erau privatizate pe bandă rulantă către capitalul străin, lăsând în urmă o economie complet dependentă și o infrastructură feroviară și rutieră în stare de colaps.
Dacă distrugerea Flotei a fost un asalt rapid, de tip piratesc, executat pe apă, prăduirea Căilor Ferate Române (CFR) în mandatele de ministru ale lui Traian Băsescu a fost o operațiune distructivă pe uscat, mascată sub paravanul „reformelor structurale” și al „eficientizării”.
Divizarea CFR din 1998 orchestrată de Traian Băsescu sub paravanul reformelor
Divizarea CFR din 1998, orchestrată de Traian Băsescu sub paravanul reformelor, a funcționat ca o operațiune metodică de demontare a gigantului feroviar în cinci entități distincte, facilitând devalizarea activelor prin SAAF și transferul clienților profitabili către operatori privați. Această fragmentare a fragmentat responsabilitatea, a multiplicat birocrația și a etatizat pierderile, permițând casarea și vânzarea la preț de fier vechi a unor active funcționale către firme de casă.
Prăduirea Căilor Ferate Române în mandatele de ministru ale lui Traian Băsescu reprezintă una dintre cele mai controversate pagini din istoria economică postdecembristă, o acțiune descrisă de critici nu ca o simplă neglijență, ci ca o operațiune distructivă pe uscat. Sub paravanul legitim al „reformelor structurale”, al modernizării și al cerințelor venite din partea organismelor internaționale, s-a pus în mișcare un mecanism complex care a transformat un pilon strategic al siguranței naționale într-o ruină pe șine.
Strategia s-a bazat pe trei piloni fundamentali: fragmentarea administrativă, devalizarea mascată a patrimoniului și transferul sistematic al profitului către sectorul privat, în timp ce pierderile au fost lăsate în cârca statului.Marea lovitură administrativă a fost aplicarea tacticii „divide și stăpânește” prin spargerea colosului Societatea Națională a Căilor Ferate Române în anul 1998. Printr-o ordonanță de urgență, un sistem care funcționase până atunci ca un organism integrat a fost feliat în cinci companii distincte: CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă, SAAF și Societatea de Management Financiar.
CFR transformat într-un malder de fier vechi și vagoanele dispărute și reapărute
Deși oficial se urmărea democratizarea și eficientizarea transportului feroviar, în realitate această fragmentare a dizolvat instantaneu responsabilitatea juridică și managerială. În loc să fluidizeze activitatea, reforma a multiplicat aparatul birocratic prin crearea a numeroase consilii de administrație și funcții de directori numiți pe criterii strict politice. Fiecare nouă entitate a devenit o feudă separată, iar banii publici nu mai alimentau un buget centralizat pentru dezvoltare, ci se pierdeau într-un hățiș opac de contracte, penalități și facturi reciproce emise între noile filiale.
În acest peisaj fragmentat, Societatea de Administrare a Activelor Feroviare (SAAF) a fost înființată cu scopul specific de a gestiona așa-numitele active „excedentare” sau neutilizate, devenind rapid un veritabil „Triunghi al Bermudelor” pentru logistica feroviară a țării.
SAAF a funcționat ca paravanul perfect pentru măritarea patrimoniului național pe sume derizorii. Zeci de mii de vagoane și locomotive, dintre care multe se aflau în stare perfectă de funcționare sau necesitau reparații minore, au fost declarate în mod artificial drept uzate, casate în regim de urgență și vândute la preț de fier vechi către firme private de casă.
Schema a căpătat conotații absurde în momentul în care aceleași vagoane, cumpărate de particulari la preț de deșeu, reapăreau ulterior pe șine, recondiționate doar la suprafață, dar operând sub sigla unor companii private care concurau direct operatorul de stat. Ultimul act al acestei strategii a fost cedarea deliberată a clienților profitabili și apariția primilor „băieți deștepți” din transportul feroviar.
În timp ce operatorul public CFR Marfă era sufocat metodic prin datorii uriașe, lipsă de investiții și penalități financiare sufocante, Ministerul Transporturilor a deschis larg porțile pieței pentru companiile private. Clienții mari, stabili și solvabili ai CFR-ului, precum marile combinate industriale, rafinăriile de petrol și regiile autonome, au fost transferați strategic către noii operatori privați prin contracte direcționate. În mod paradoxal, CFR-ului i-au fost lăsate doar rutele nerentabile, transporturile sociale sau păguboase și, mai grav, obligația uriașă de a întreține întreaga infrastructură feroviară din bugete din ce în ce mai anemice. Astfel, în această perioadă a fost brevetată o rețetă economică dezastruoasă pentru patrimoniul public: privatizarea mascată a profitului și etatizarea cinică a tuturor pierderilor.
Maia Sandu: Istoria nescrisă a unei eliberări cu iz de complicitate
Sub mantia sa de „salvator verde”, acest Gregorian Bivolaru al Chișinăului a preluat o tânără ingenuă direct din birourile Băncii Mondiale, inițiind-o cu rabdare în cele mai obscure ritualuri ale puterii oligarhice. În timp ce el consuma cu lăcomie esențele tari ale influenței, ea îi sorbea cuvintele cu o evlavie mistică, demnă de o sectă absolută, învățând pas cu pas cum să mimeze decența tehnocrată de pe fotoliul de ministru, chiar în timp ce asista impasibilă la marile inginerii financiare ale epocii.
Vlad Filat a extras-o pe Maia Sandu direct din birourile Băncii Mondiale din SUA
Timpul descoperă umbrele trecutului, iar astăzi, când cortina teatrului politic a căzut definitiv datorită unor actori onaniști incapabili și împroșcați cu fecale de propriul popor, judecata străzii a devenit de o duritate apocaliptică, strigându-i-se direct lui Filat că duhnește a rahat și că însăși respirația sa miroase a fecale putrezite în umbra timpului. Însă parfumul de „sfântă” pe care mizează astăzi Maia Sandu nu are cum să acopere miasmele trecutului în care a fost plămădită.
Ca o adevărată absolventă a școlii de yoga politică a lui Filat, ea aplică perfect tactica mentorului ei spiritual, afișând poziții morale impecabile și priviri pioase îndreptate spre Occident, dublate de o amnezie totală când vine vorba de vremurile în care îi căra geanta celui mai mare escroc de la Chișinău.
Relația lor nu a reprezentat o simplă asociere de partid, ci o fuziune de interese transfrontaliere în care mentorul spiritual trasa directivele financiare secrete și asigura spatele politic prin conexiunile sale oculte, în timp ce discipola fidelă garanta acea față curată menită să adoarmă vigilența partenerilor occidentali. Între timp, o întreagă armată de parteneri din România și din restul Occidentului aplauda de pe margine acest experiment mistic de spălare a banilor și a imaginii publice.
Regina Unirii Maia Sandu este deja eroina Europei, or, probabil, se poate nuanța – poate fi chiar o nouă Ciociolina a Europei!?
Maia Sandu s-a lepădat de Satana ce a pozat în scene de onanism sexual-poilitic
Oricât ar încerca astăzi Maia Sandu să se lepede public de Satana verde al politicii moldovenești, cordonul ombilical spiritual rămâne complet intact, deoarece istoria nu va reține doar izul greu de fecale putrezite ce emană dinspre trecutul lui Filat, ci și ipocrizia regizată a celei care a crescut la sânul lui, pretinzând astăzi în mod ridicol că a apărut pe lume dintr-o imaculată concepție politică.i respirația ta miroase a fecale putrezite în umbra timpului.”
Ei bine, Vlad Filat, dacă privim cu atenție prin lupa necruțătoare a istoriei și pătrundem în adâncurile mlăștinoase ale carierei tale politice (cum spun unii: infractor autoprotejat politic și ulterior pârnăiaș!), tu ai îndeplinit nu doar rolul de șef de partid, ci și pe cel de mentor spiritual, poate și moral, sau poate și… (după cum șușotesc gurile rele prin Chișinău) de partener mult prea apropiat al Maiei Sandu!
Oamenii întreabă: Adevărat, pretenaș Filat, fost pușcăriaș de lux la Celula 13?
Tu ai scos-o din anonimat și ai adus-o în funcția de ministru al Educației în 2012 după care ai parașutat-o din nou pe scenele mitingurilor populare organizate de PLDM — prezentând-o mulțimii ca pe „fata curată”—, și virgină politic a regimului tău.
Vlad Filat a adus-o din SUA pe Maia Sandu și a livrat-o la Educație
Istoria murdară a acestui personaj împroșcat de o mașină plină cu căcat reflectă și acum o realitate subră la care poporul a fost simplu spectator: Vlad Filat este cel care a extras-o pe Maia Sandu direct din birourile de la Washington ale Băncii Mondiale în vara anului 2012, plasând-o la conducerea Ministerului Educației, ca parte a strategiei sale de a cosmetiza imaginea Guvernului cu tehnocrați școliți în Occident.
Sub pretextul modernizării și al unei așa-numite „optimizări” dictate de finanțatorii externi, noua ministră a implementat o formulă cinică de finanțare per elev, transformând instituțiile de învățământ în simple cifre contabile. Srategia structurală a tăiat oxigenul financiar al comunităților rurale, ducând la închiderea directă și reorganizarea forțată a unui număr uriaș de unități de învățământ, cifrele oficiale și rapoartele de monitorizare indicând lichidarea a peste 113 școli și gimnazii pe parcursul mandatului său.
SUA a finanțat-o pe Maia Sandu cu 40 de milioane de dolari
Reforma agresivă, susținută printr-un credit masiv de aproape 40 de milioane de dolari de la Banca Mondială, a pus lacătul pe ușile școlilor din sate, lăsând comunități întregi fără nucleul lor cultural și educațional. Elevii din localitățile mici au fost urcați în autobuze și trimiși spre școlile de circumscripție, în timp ce sute de profesori au fost disponibilizați sau forțați să mergă la zeci de kilometri distanță pentru a-și desfășura activitatea didactică.
Dincolo de justificările oficiale legate de criza demografică, impactul acestei politici a fost devastator pentru satele moldovenești, accelerând depopularea lor și lăsând în mentalul colectiv imaginea unei distrugeri sistematice a sistemului de învățământ, orchestrată de discipola adusă în brațe de fostul lider liberal-democrat.
Vlad Filat și Maia Sandu marionete oarbe ale scenariului regizat la Washington
Încrengătura toxică din jurul distrugerii școlilor rurale din Republica Moldova nu a fost doar o eroare administrativă, ci un complot sinistru la nivel geopolitic regizat la Washington și jucat cu cinism de marionetele locale.
Suma astronomică de 40 de milioane de dolari, injectată de Banca Mondială în 2013 sub masca unei așa-numite „reforme”, a servit în realitate ca o formă de finanțare mascată oferită de SUA pentru a consolida influența rețelei sale politice. O altă variantă lansată în paralel de „gurile nevinovate” lansează ipoteza că întreaga sună ar fi fost banii lui Vlad Filat depozitați în Statele Unite ale Americii și, desigur, readuși pe cale oficială în Moldova.
Cea mai „neagră” variantă pusă în circulație este totuși una mai clară, ce enunță: cei 40 de miliaone de dolari sunt un cadou oferit de SUA cuplului politic Maia Sandu – Vlad Filat.
Cu certitudine, lichidarea a sute de școli nu necesita bugete de milioane — chiar dacă creditorii au înaintat ideea că alocă bani pentru „modernizarea” sistemului de învățământ. O fabulă pentru cei credului plină cu excremente de sconcs, așa se poate interprteta această „modernizare” speculată de SUA.
Cum poți iniția o reformă agresivă de lichidare a înstituțiilor de învățămant primind bani pentru modernizare?
Speculanții din Piața Centrală din Chișinău vorbesc despre faptul că banii americanilor s-au evaporat rapid în buzunarele adânci ale binomului de tristă amintire format din Vlad Filat și protejata sa obedientă de atunci, Maia Sandu. Cei trei stăpâni ai educației (SUA, Vlad Filat și Maia Sandu!) au transformat destinele copiilor de la sate în monedă de schimb pentru interesele personale și pentru satisfacerea protectorilor de peste ocean, lăsând în urmă clădiri în paragină și comunități distruse.
Spectacolul de opoziție regizat ulterior de Igor Dodon și cohortele sale de socialiști și comuniști a funcționat ca o capcană perfidă, menită să adoarmă vigilența unui electorat manipulat.
Căzut din caravana deportaților cu sau fără „bani în pungă” Dodon a dat „tun” după tun în politică
În timp ce mima revolta pe baricadele apărării școlilor rurale pentru a-și umfla artificial capitalul politic și procentele electorale, liderul socialist, numit în termeni populari „omul cu bani în pungă”, ce s-ar traduce în limbaj critic — un fel de bomjic lovit de umbra modernității (spun vocile răutăcioase!) în timp ce „sufla în pungă” pe ulițele Bucureștiului participând la „întruniri de prietenie” cu „frații” pe care toată viața i-a hulit—, Igor Dodon juca un un rol de Don Quijote (desigur, fără patima lecturii!), transformându-l pe tătucul adoptiv Vladimir Voronin într-un servil scutier Sancho Panza — pe care l-a amăgit din nou că il va numi Guvernator al insulei cucerite.
Și din nou oamenii își pun întrebarea: „Ce-ai făcut Dodoane, iar cu bani în pungă?”
Pentru a beneficia de credibilitate Dodon a început să flușture baliverne — cum că el, Don Quijote și spadasinul său, sunt cei mai aprigi luptători împotriva reformei învătământului—, o super campanie publicitară pentru Maia Sandu, femeiușca zburdalnică ce urma să fie înscăunată ulterior Regina Moldovei și a României Mari.
Campania zgomotoasă împotriva închiderii instituțiilor de învățământ a fost doar un val toxic de praf aruncat în ochii publicului, un experiment cinic convenit în cercuri obscure de putere. Această falsă rezistență a socialiștilor a avut rolul exact de a-i proteja pe Filat și Sandu de o furie populară autentică, oferindu-le un bilet de impunitate în timp ce sistemul educațional era trimis fără remușcări la gunoiul istoriei.
Mai mult decât atât, acest război absurd de uzură s-a dovedit a fi cel mai diabolic exercițiu de PR negru, conceput cu binecuvântarea strategilor de la Ambasada SUA. Prin mediatizarea excesivă a scandalului, falșii salvatori de la stânga nu au făcut decât să o scoată pe așa-numita „regină a lui Filat” din umbra anonimatului tehnocratic și să o propulseze direct pe marea scenă a politicii internaționale.
Cu tenul său smolit, chiar tuciuriu (zic unii!) ce ulterior a atras urlete disperate ale celor ce îl numeau decendent al unei șatre țigănești — deportate în anii Mareșalului român ce și-a dorit să fie „stăpânul transhumanței” șatrelor nomade către pământuri întunecate —, Igor Dodon i-a relansat pe Sandu și Filat direct pe orbita puterii.
Victiminizată artificial în fața camerelor și prezentată publicului drept o reformatoare neînțeleasă, Maia Sandu a fost transformată peste noapte dintr-o simplă amatoare de seznzații și plăceri ascunse într-o figură mesianică occidentală.
Planul Washingtonului a reușit perfect: poporul a rămas manipulat și fără școli, Dodon și-a asigurat ulterior pungile cu bani și procentele, iar Maia Sandu a fost urcată pe tronul puterii, garantând că interesele străine vor dicta mereu în fața viitorului Moldovei.
Maia Sandu sunt eu Al Vostru Vlad Filat: Și sunt nevinovat!
„Maia Sandu, sunt eu, Al Vostru Vlad Filat: Și sunt nevinovat!” — cam așa a răpăit prin ungherele minții sale acest porc însetat de eliberare, râmând cu disperare la porțile puterii pentru a-și striga o nevinovăție pe care doar complicii săi de salon o mai pot mima.
Dihahnia neastâmpărată a ajuns la Poarta Palatului și a început a răcni
În acele clipe de maximă umilință politică, când trecutul îl strângea de gât în celula sa, fostul lider suprem și-a proiectat ultima speranță de salvare direct asupra celei pe care odinioară o crescuse la sânul său politic. Strigătul lui nu a fost doar o apologie personală, ci o somație directă adresată propriei ucenice, o reamintire brutală a cordonului ombilical care îi leagă irevocabil prin istoria ascunsă a tranzacțiilor de culise.
În mintea acestui escroc deghizat în martir, invocarea numelui Maiei Sandu era testamentul suprem al unei complicități de nezdruncinat, o dovadă că mentorul spiritual nu cerea îndurare, ci își pretindea taxa de protecție de la cea pe care o livrase personal în prima linie a puterii administrative.
Schimonosirea publică a adevărului, în privința eliberării sale înainte de termen, arată clar cum lăcomia și setea de libertate pot transforma un fost premier într-o epavă morală capabilă să calce pe orice principiu pentru a scăpa de brațul legii.
Privind spre realizările discipolei sale — de la lacătele puse pe școlile de la sate până la zâmbetele pioase afișate în fața cancelariilor occidentale —, dihania însetată de libertate a înțeles că salvarea sa nu va veni din corectitudinea probelor, ci din amnezia regizată a noii conduceri. Astăzi, ecoul acelui strigăt porcesc persistă ca o pată de noroi pe mantia imaculată a actualului regim, demonstrând că oricât de mult ar încerca ei să își parfumeze trecutul, izul de complicitate, trădare și duhoare porcească nu va putea fi șters niciodată din memoria colectivă.
Răsplata mistică a inițierii politice trebuia să culmineze cu marea evadare regizată drept eliberare
Răsplata mistică a inițierii politice trebuia să culmineze cu marea evadare regizată, în care mentorul din anii de glorie, aflat în spatele gratiilor pentru prăduirea statului, trebuia scos din celulă înainte de termen chiar de către fosta sa parteneră politică și discipolă loială, Maia Sandu.
Legăturile obscure din perioada de glorie a Partidului Liberal Democrat nu s-au stins niciodată în totalitate, ci doar s-au retras în penumbra comploturilor de culise. În perioada în care Maia Sandu a pus mâna pe frâiele Executivului de la Chișinău în anul 2019, mecanismele justiției au început brusc să funcționeze într-o direcție suspect de favorabilă pentru fostul ei șef, culminând cu eliberarea sa condiționată din penitenciar cu câțiva ani mai devreme decât prevedea sentința inițială.
Această sincronizare perfectă a lăsat publicului un gust amar, demonstrând cum discipola care odinioară îi căra geanta și îi sorbea cuvintele a mișcat discret pârghiile sistemului pentru a-și achita datoria morală față de cel care a adus-o din birourile de la Washington și a livrat-o la conducerea Ministerului Educației.
Atacul orchestrat asupra banului public de către Vlad Filat, considerat un escroc jalnic ce striga isteric „Sunt nevinovat!” în timp ce respirația sa politică emana izul greu al corupției, a găsit astfel o formă de amnistie mascată sub privirile îngăduitoare ale noii puteri. În loc ca pretendenta la sfințenie și moralitate curată să blocheze eliberarea timpurie a celui care a patronat jaful secolului, guvernarea ei a mimat neputința juridică, lăsându-l pe Satana verde al politicii moldovenești să pășească nestingherit din celulă direct în libertate.
Maia Sandu a înlocuit aghiasma cu care trebuia stropit Satana Vlad Filat cu un parfum de „mamă eroină”
Complicitatea tacită arată că parfumul de reformatoare cu care se stropește astăzi Maia Sandu este doar o mască ieftină menită să adoarmă vigilența partenerilor occidentali, în timp ce pe sub masă se semnau eliberările celor care au plămădit-o politic.Istoria nu va uita această piesă de teatru absurd în care mentorul spiritual, un veritabil Guru Bivolaru al oligarhiei de la Chișinău, a fost salvat din ghearele propriei condamnări prin complicitatea directă sau indirectă a celei mai fidele eleve.
În timp ce mii de copii din satele moldovenești sufereau din cauza școlilor închise abuziv de fosta ministră, prioritatea de culise a aceleiași eminențe cenușii a fost să netezească drumul spre libertate al unui individ care duhnește a trădare și escrocherie sistemică. Această rotație a cadrelor și sprijin reciproc între cel ce a devalizat țara și cea care îi continuă moștenirea sub haine tehnocrate dovedește că cordonul ombilical dintre Filat și Sandu a rămas intact, transformând actul de justiție într-o simplă tranzacție de familie politică.
Vlad Filat își face rebranding și revine în politică cu atacuri directe la Maia Sandu
Muzica s-a schimbat, dar acordurile au rămas aceleași! Spectacolul devine de-a dreptul cinic în 2025 și 2026. Filat încearcă cu disperare să-și reconstruiască imaginea publică, pozând în opozant virulent, iar principala sa țintă de atac este nimeni alta decât, cine credeți? — Maia Sandu! Aceeași Maia Sandu despre care cunoscătorii din sistem afirmă clar că i-a semnat, prin interpuși și manevre juridice de culise, biletul de ieșire înainte de termen din jugul penitenciarului. O eliberare condiționată, mascată sub pretextul „condițiilor insalubre”, dar care miroase de la o poștă a pact de neagresiune între vechi complici politici. Mentorul din anii de glorie trebuia scos din celulă înainte ca secretele grele să explodeze în public.Dar haideți să dăm timpul înapoi și să lovim acolo unde doare cel mai tare: în rădăcinile marii averi!
Ei bine, Vlad Filat, în 1998 ai fost propulsat ca director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietății de Stat în Guvernul Ciubuc, corect? Privatizări preamărite pe spatele unui popor sărăcit! Acolo s-a născut monstrul financiar de mai târziu. Acolo ai învățat cum se dezosează activele statului, cum se împart fabricile, uzinele și patrimoniul public către cercuri obscure de interese.
Este o istorie deosebit de interesantă și brutală asupra căreia trebuie să revenim cu detalii de dosar: de la faimoasele privatizări cu cântec ale avioanelor Tu-154, până la schemele cu tutun din „Moldova-Tutun” și cedările de terenuri strategice. Totul s-a făcut sub bagheta ta de „tânăr reformator” care, în realitate, punea bazele oligarhiei moldovenești. Din acele milioane strânse din privatizările frauduloase ale anilor ’90 ai finanțat mai târziu proiectul politic PLDM, partidul-trambulină de unde a plecat însăși Maia Sandu. Cercul se închide perfect, iar poporul privește uimit cum foștii parteneri de scenă se atacă astăzi la televizor, dar își protejează reciproc libertatea în umbră!
Misterul de la capătul firului: Cine era „Președintele” din budoarul lui Filea?
Misterul de la capătul firului și identitatea „Președintelui” din budoarul lui Filea rămân una dintre cele mai mari enigme din culisele interceptărilor politice, iar internetul vuiește și astăzi când își amintește de celebrul episod de autoexcitare politică și manuală.
„Căpitanul” de la București în apel telefonic cu Vlad Filat
Scenariul a rămas de o vulgaritate memorabilă în istoria comploturilor de la Chișinău, cu un Filea complet gol, plimbându-și bărbăția prin camera de hotel și negociind soarta țării direct din stadiul de statul lui Adam, complet concentrat, în timp ce își ținea scula într-o mână și telefonul în cealaltă.
Marea enigmă din presa de investigație nu a fost însă performanța de budoar a fostului premier în pauzele sexuale lungi și dese cu frumoasa Olga Roman, ci identitatea personajului cu care acesta discuta atât de aprins în momentele de onanism politic.
Speculațiile online și jurnaliștii s-au împărțit rapid în tabere cinice, unii sugerând că la telefon se afla „Traian Căpitanul” de la București, adică Traian Băsescu, cel care după ce a scufundat simbolic flota României ar fi încercat să salveze de la înec și barca politică a lui Filat. Alții însă au coborât miza în noroiul afacerilor locale, susținând că la celălalt capăt al firului se afla de fapt „Traian Aferistul”, un personaj din eșaloanele economice de la Ministerul Transporturilor conectat la scheme financiare grele, titlul de „Președinte” fiind doar un paravan de cod pentru a ascunde împărțirea banilor publici.
Și-a spălat imaginea publică de onanist prin povestea răzbunării
Deși opinia publică și tabăra lui Filat au indicat imediat că înregistrarea a fost o execuție publică orchestrată de oligarhul rival Vlad Plahotniuc, în realitate nu au fost prezentate niciodată dovezi juridice oficiale sau probe tehnice clare care să demonstreze că el s-a aflat în spatele montării camerelor ascunse din acel hotel.
Dincolo de lipsa unor certitudini legate de autorul filajului, există presupunerea clară că imaginile au fost folosite ca o armă letală în războiul politic de la Chișinău.
Timpul a trecut, iar în timp ce Filat a catalogat imaginile drept o violare grosolană a vieții private, Olga Roman a avut o traiectorie spectaculoasă.
Deși inițial a fugit din țară și a fost dată în căutare internațională sub acuzația de spălare de bani, ea s-a întors ulterior, dosarul penal pe numele ei a fost clasat, iar instanțele de judecată au obligat statul să îi plătească peste 820.000 de lei prejudicii morale și materiale pentru abuzurile din timpul anchetei.
Astfel, ceea ce a început ca un act de voyeurism politic s-a transformat într-o demonstrație cinică de forță, lăsând misterul „Președintelui” neatins și transformând o partidă de amor monitorizată într-o afacere de succes pe spatele contribuabililor.
Pârnăiașul Vlad Filat eliberat de fosta concubină politică Maia Sandu
Și glasul poporului, purul adevăr grăiește: „Păi băi fost stăpân al vămilor și premier de tristă amintire, băi locatar de lux de la Celula 13, băi Vlad Filat! Pârnaie scrie pe tine, așa că marș înapoi la locul tău din ierarhia penitenciară! Întoarce-te, măi băiete, în „stabilimentul de reeducare” de unde ai plecat!
Epilogul fără de păcat
Textul de mai jos, fiecare strigăt și toate exclamațiile de mai jos nu reprezintă altceva decât proiecția fidelă a vocii poporului, un ecou nuanțat al indignării colective tradus în grai pamfletar.
Maia Sandu, fosta ta protejată din vremurile bune ale PLDM-ului, transformată în concubină politică de conjunctură, te-a lăsat să zbori din colivie exact când se stingeau luminile guvernului ei din 2019! Deși magistrații și sentința inițială din 2016 îți dictaseră un deceniu de meditație forțată pentru trafic de influență și faimosul autodenunț al lui Șor, tu ai fentat sistemul prin tertipuri juridice și „condiții insalubre”.
Privește-te, băi, în oglinda realității! Ce vezi acolo? Ai o figură de autentic infractor de calibru, un monument de trufie post-guvernamentală! Întoarce-te acasă, dar nu în apartamentul tău VIP din Chișinău!
Trebuie să poposești și tu într-o celulă normală, fără aer condiționat și privilegii de oligarh devalizat. Nu te teme, nu te vor asalta băieții la poponeață prin ungherele întunecate, deși în folclorul de detenție niciodată să nu spui niciodată. Dacă cumva îți alunecă săpunul sub dușul comun, consideră-o o oportunitate specială de socializare inter-colegială.
Cum de nu s-a spart, băi, oglinda când ți-ai proiectat chipul în ea? Ce fizionomie de „stăpân al Moldovei” decăzut ai rămas! Băi închipuire deșartă și iluzie politică! Și nasul? Nasul tău cel acvilin și cârlionțat, cu care miroseai miliardele de euro din schemele de contrabandă, e încă activ? Pe vremuri erai idolul nimfomanelor politice și al divelor cu kilometrajul dat peste cap de atâtea campanii electorale.
Pinocchio autohton ce ești, băi Pinocchio! Până și fosta ta subalternă de la Ministerul Educației, actuala locatară de la Condrița, are un profil mult mai estetic după ce și-a rafinat imaginea publică, deși la nivel de orgoliu politic încă mai purtați aceleași gene executive. Despre silueta ta din vremurile bune, când împărțeai „Ordinul Republicii”, nici nu se mai poate vorbi. Băi Filat, tu nu te vezi ce ai devenit? Ai un corp fantastic de balerină gestantă, deformat de atâta stat degeaba și orgoliu rănit. Băi seducător expirat și sexos deformat ce ești, nebonatecule, lasă politica și mergi unde îți este locul istoric!”
Vlad Filat un balerin gestant ce într-o lume normală putea fi numai un pungaș de colțul străzii
„Într-o lume normală tu ai fi putut fi doar un pungaș de colțul străzii, un hoț de portofele în autobuz”. Dar, într-o societate aflată într-o continuă degradare, mulți căcănari ajung pe marea scenă a politicii sau în lumea afacerilor. „Mulțumește-le mentorilor și predecesorilor tăi din Moldova cât și prietenilor români și europeni – anume cei mai proști care te-au educat și înscăunat”, grăiește vocea poporului.
Viața fără poezie ar fi doar o erezie
Iar dacă Maestrul ratat (zic unii!), după ce a revenit în lumea politică sub umbrela măiestrei conducătoare Maia Sandu, își rezolvă și problematica procesuală din Franța, în ampla campanie de reabilitare pe care Vlad Filat o plătește pentru a-și contura o nouă imagine, e gata!
Noul Vlad Filat se întrezărește la orizonturile politicii de după Maia Sandu și companionii ei – Renato Usatii și majordomul Vasea Costiuc. Pe un cal alb, obosit de trecerea timpului.
O nouă dimineață-n zarea cea îndepărtată, azi VIITORUL parcă ni s-arată,
Iar aparent în depăratare, prin stratul gros de ceață zărim cum vine un prinț călare
E Vlad Filat, AL NOSTRU, Preamăritul, în tropot de copite se ivește răsăritul;
Vine la vale Vlad Filat, el PREAMĂRITUL, pe un cal alb, frumos, neprihănitul.
Brusc va renaște din CENUȘĂ, pentru a sa țară presupusă,
Și va veni pentru noi toți, precum MESIA dintre hoți;
El, grănicerul buclucaș, a fost mereu și unicul FRUNTAȘ, și iubăreț și brav ostaș
Intr-un amor fierbinte de un ceas, pe Olga blonda a dus-o la EXTAZ;
In vremuri bune el revine, iar Maia Sandu îl privește și cu teamă, și MÂNDRIE
O BRAV Filat, hai vino Preamărite, te așteptăm cu DARURI NEASEMUITE
Cu taine, aur, cu arginți te-am așteptat, noi la palat te-om pune ÎMPĂRAT
Un împărat cu a sa regină – uniți pentru MOLDOVA ÎN RUINĂ.
Film interzis minorilor: Vlad Filat și Olga Roman — conține imagini cu puternic caracter sexual și scene de onanism sexual-politic ce pot provoca traume mentale privitorilor.
NovaStories.News: NEWS NOW, Jun 6, 2026
NovaStories.NEWS analyzes events based on rigorous critical thinking — it refuses simple NEGATIVE CRITICISM in favor of logical and argumentative examination —, using the satirical form, anchored in real data and events. The discourse assumes, when necessary, a strong verbal charge, using the pamphlet as a weapon against lies and the media blockade to which the NovaStories.NEWS portal is subjected, operating with sarcasm, extreme irony or cutting opinions, as instruments of the same analytical lucidity.
NovaStories.NEWS refuses to be part of a nomadic camp of mass-media, paid and manipulated to facilitate the interests of this dark globalist power that has defiled authentic cultural values, destroyed any ideology, including political ideologies, strangled human value, transforming man into a modern slave – poisoned with the illusion of a future that does not exist.
WE ARE NovaStories.news