(RO), Politics, Nova Stories News/ Călin Georgescu, candidatul independent pentru președinția României, consideră că toți cei implicați în anularea alegerilor prezidențiale și dispariția a 300 de milioane de euro trebuie să raspundă moral în fața românilor și legal pot fi trași la răspundere.
„Cu acești bani [300 de milioane euro], statul român putea practic cumpăra compania EON Energie, care este cel mai mare furnizor de gaze din România, și nu s-ar mai fi discutat azi despre vânzarea acesteia către o companie din Ungaria. Riscăm în acest fel să depindem energetic mereu de alții. Gazul nostru va veni acum din Ungaria. Sunt gazele noastre ale noastre sau ale altora? Noi avem gaze, Ungaria nu le are, dar acum le poate avea pe ale noastre”, a remarcat în mesajul său video Călin Georgescu.
„Practic este la fel de stupid cum grâul nostru pleacă ieftin la export și se întoarce scump după procesare”, a mai spus Călin Georgescu.
Georgescu a vorbit în intervenția sa pe canalul oficial de YouTube despre dispariția sumei de aproximativ 300 de milioane de euro odată cu anularea alegerilor prezidențiale de Curtea Constituțională, care a revenit asupra primei decizii de validare a primului tur de scrutin după ce actualul încă președinte Iohannis a convocat CSAT în urma unor informații survenite pe filiera instituțiilor de securitate ale statului român, ce ar fi definit că un stat străin ar putea fi implicat în desfășurarea alegerilor prezidențiale din România.
Decizia Curții Constituționale, notează vocile aflate în opoziție cu actualul sistem politic-instituțional, a fost influențată și de comunicatul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii care a avertizat printr-un comunicat al purtătorului de cuvânt Matthew Miller, în serara zile de 5 decembrie, că îndepărtarea României de Occident poate avea „consecințe negative grave”, după victoria surprinzătoarea în primul tur a lui Călin Georgescu.
„Progresul câștigat cu greu al României în comunitatea transatlantică nu poate fi respins de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat, referindu-se la reacția autorităților de la București ce au vorbit despre interferența Rusiei.
Comunicatul emis prin vocea lui Matthew Miller a fost prezentat public la scurt timp după ce președintele României, Klaus Iohannis, a desecretizat rapoartele serviciilor de informații și ale instituțiilor de securitate privind susținerea campaniei lui Călin Georgescu.
Prin vocea purtătorului de cuvânt de la Departamentul de Stat american, SUA nu doar a sugerat că este strict necesar să fie anulate alegerile prezidențiale din România, dar a intervenit direct în procesul electoral, o imixtiune declarată public, ce a influențat cu certitudine decizia ulterioară a Curții Constituționale ce a fost anunțată în umătoarea zi, pe 6 decembrie.
„Suntem îngrijoraţi de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, se mai arată în comunicatul Departamentului de Stat din 5 decembrie 2024.
Referitor la situația expusă, Serviciul de Informații Externe (SIE) arată că România este ținta unei acţiuni hibride ruse, care include atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje. În același tiump, Serviciul Român de Informații (SRI) arată în raportul său că Călin Georgescu a beneficiat de o campanie de promovare agresivă, derulată cu ocolirea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, dar şi prin exploatarea algoritmilor unor platforme de social media.
În traducere, campania lui Georgescu din sfera social-media reprezintă un pericol pentru societate și pentru totalitarismul autocratic intitulat fictiv „democrație europeană”.
Românii trebuie să accepte că au devenit treptat o gubernie euro-americană în care trebuie să slujească pe palntațiile stăpânilor, fără niciun drept la libertate și exprimare liberă. Românii trebuie să accepte că au fost deposedați de toată avuția națională iar resursele strategice au luat drumul Occidentului. Românii trebuie să accepte că trăiesc într-un vis continuu, cu iluzia că au totul, dar în realitate nu mai au nimic.
Falsificarea democrației europene este una reală în aceste momente critice, este necesar doar de a fi observată și contracarată cât timp încă mai este posibil.
December 17, 2024, Pamflet, https://novastories.news